Vacante in Europa - BULGARIA 

 
BULGARIA
BULGARIA
BULGARIA
BULGARIA

 

 

Bulgaria este situată la intersecția drumurilor orientale cu cele europene, astfel că toți cei care au trecut pe aici și-au lăsat câte un pic din obiceiuri și tradiții. Influențele orientale și cele occidentale se îmbină armonios, deși diferențele culturale, sau de orice altă natură dintre cele două civilizații sunt uriașe. 

 

Vecinii noștri de la Sud le pot oferi turiștilor cam tot ceea ce iși pot dori în materie de relief: de la litoralul Mării Negre, la vârfurile balcanice, de la câmpii vaste, la sate pescărești. Posibilitățile sunt nenumărate, la fel și alegerile culinare. Bulgarii sunt vestiți pentru ciorba de burtă, dar și pentru iaurtul pregătit folosind o bacterie care se găsește numai și numai în Bulgaria. De altfel, un fel de mâncare unic în lume, care trebuie neapărat încercat, este supa de iaurt cu castraveți.   

 

BINE DE ȘTIUT

Dacă veți avea nevoie de asistență medicală, ea vă va fi oferită necondiționat, dar serviciile medicale trebuie achitate pe loc. În cazul în care mergeți în Bulgaria cu mașina personală, este obligatoriu să cumpărați vinietă de la vamă sau de la stațiile de carburant din zonă. Este obligatoriu să păstrați bonul fiscal și să lipiți vinieta pe parbriz în partea dreaptă sus, în caz contrar nu este valabilă

 

IDEAL DE VIZITAT

Exact ca la noi, mai ales că sezoanele (aproape) coincid: în timpul verii- pentru litoral, iarna pentru pârtiile de schi. Atenție, soarele lor e totuși un pic mai puternic, deci e recomandat să vă protejați pielea și ochii!

 

Capitala: Sofia

Moneda: Leva

Clima: temperată

 

 

 

  

 

Oferte - BULGARIA
Cautare rapida
Va rugam sa selectati criteriile de cautare! Butonul "Cauta" va apare cand se poate face cautarea.
Oferte sezoniere
reduceri

De ce să alegeți Z Tour?